Cred că am mai scris aici despre asta: atunci când m-am măritat eram convinsă că Dumnezeu mi-a dăruit un soț ca să se învârtă toată ziua în jurul meu și să-mi împlinească toate nevoile. Destul de repede după căsătorie am priceput că de fapt e vorba despre a dărui mai mult despre a primi și am experimentat că e mai ferice să dăruiești decât să primești.
Când Dumnezeu mi-a făcut onoarea de a deveni mamă, eram sigură că și copiii mi-au fost dăruiți pentru a-mi bucura viața. Și e adevărat. Aduc copiii o bucurie care nu se compară cu nimic, ei umplu tabloul vieții cu bucurie și entuziasm. Dat fiind că eu Îl cunosc pe Dumnezeu din adolescență și de atunci merg, cu opintelile de rigoare, pe Calea Lui, îmi imaginam că ei, copiii mei, Îl vor alege pe El încă din scutec. Și lucrurile nu se întâmplă ,din nou, cum mi-am imaginat eu. Dumnezeu le acordă lor, cum mi-a acordat și mie, libertatea de a face propriile alegeri și de a avea propriile căutări. Ei, dar asta nu se potrivește în tabloul meu.
Așa că am mers înaintea Lui cu toate întrebările mele. Am trecut prin toate etapele: nedumerire, autoînvinovățire ( că sigur n-am fost eu ok de nu-L aleg ele din scutec!), zdrobire, mijlocit cu lacrimi și altele. Până de curând, când El mi-a liniștit inima și mi-a zis ce să fac: să binecuvântez. Nu sunt chemată să mă agit inutil, nici să caut soluții. Așa că rostesc Numeri 6.24-2 6 peste viața lor și a tuturor copiilor care mă înconjoară și care nu-L cunosc încă pe El: Domnul să te binecuvinteze și să te păzească ! Domnul să facă să lumineze Fața Lui peste tine și să Se îndure de tine! Domnul să-Si înalțe Fața Lui peste tine și să te păzească!
Ce scut mai eficient aș putea pune între ei și lumea asta stricată, decât binecuvântarea asta? Ce altceva ar putea umple inima mea de liniște, decât să știu că binecuvântarea asta e peste viața lor?
Și le spun tuturor că dacă voi pleca înaintea lor, îi aștept musai acolo Sus :).
Deci da, copiii sunt o mare binecuvântare! Dar și o mare lecție!
Lia Crişan 