Lia Crişan

14 Martie 2017

Moșteniri

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 3:10 pm

Azi spălam cu mopul podeaua, când a venit o colegă. După ce am povestit ce era de povestit, in timp ce ieșea din casă, colega mea a făcut o remarcă:

-Ce harnică ești!

Înainte de a apuca să mă gândesc, am răspuns:

– Da’ harnică!

Colega a plecat, iar eu am rămas cu mopul și cu gândurile mele. 

Mi-am dat seama că acea replică, era xerox după ce o auzeam spunând pe mama mea în copilărie. Mama nu știa foarte bine să primească un compliment sau să accepte o laudă.  Fără excepție, dacă cineva o lăuda, minimaliza acea apreciere. Iar dacă lauda făcea referire la hărnicia ei, replica era, indubitabil: da’ harnică!

Și iata-mă-s, la 40 de ani, cum am moștenit, fără ca măcar să-mi propun, ceva aiurea până la urmă.

Am moștenit de la mama mea si lucruri faine, fără îndoială. Am văzut-o de nenumărate ori remarcând si spunând altora ce e frumos în ei. Și guess what? Asta fac și eu, la rândul meu.

Mama avea un principiu: nu ieșea din casă fără să se rujeze! Iar eu , de asemenea, nu ies nici să duc sacul de gunoi fără să mă rujez:))). Iar în trusa mea de cosmetice, rujurile sunt numeric superioare oricărui alt produs cosmetic!

Moșteniri, așadar… E fain să le conștientizăm si să le păstrăm pe unele, să renunțăm la altele…

 

 

19 Februarie 2017

Me before you

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 10:41 pm

De ceva vreme imi doream sa ma uit la filmul Me before you. Multi prieteni am vazut ca se uitasera la el si mi-a starnit curiozitatea, mai ales ca majoritatea pareau incantati de el.

Eee! Nu sunt critic de film, nu ma erijez intr-unul, dar pot spune ca sunt dezamagita. Un tip foarte fain traieste o tragedie si ramane paralizat. Apare o ea, angajata de mama lui sa-l ingrijeasca. Ea e simpatica, nu are cum sa nu devina simpatica.

La scurt timp ea afla ca el a optat pentru eutanasie, dar le-a promis parintilor lui sase luni.

Indragostindu-se de el, ea face tot ce-i sta in putintasa-l faca sa se razgandeasca. El se indragosteste de ea, dar nu renunta la ideea cu eutanasia, pe care o si pune in practica finally. Nu inainte, desigur, de a fi super generos fata de ea si de a-i oferi o independenta financiara care sa-i dea acces ei la o viata mai buna.

Am relatat grosso modo actiunea. Filmul e fain , cu scene faine, cu decenta maxima, lacrimogen pe alocuri.

Dar m-a lasat cu un gust amar fiindca promoveaza ideea ca viata e o alegere. Daca ti se intampla o tragedie, poti opta sa renunti la viata. E dreptul tau. Pai cum?!

Cred ca singura crestina din filmul asta e mama fetei, care ii spune la un moment dat acesteia sa stea departe de situatia asta, ca eutanasia e crima. Dar desigur ca realizatorii filmului au introdus astfel replica asta, incat cea care a rostit-o sa para o persoana incuiata si obtuza la minte.

Soooo… Filmul asta a prezentat eutanasia ca pe ceva dragut, bun, generos. Ceea ce mi se pare fundamental gresit. Au imbracat in haine frumoase o minciuna, ca sa o vanda ca adevar.

Deci, dezamagita!

 

28 Decembrie 2016

Cum i-ar privi?

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 10:23 pm

Sunt inconjurata zilnic de copii. Copii mari si mici. 

Am stat acuma seara si m-am intrebat cum i-ar privi oare Domnul Isus? Cum S-ar purta El cu ei, ce ar considera El ca e important.. . Oare cu cata incantare S-ar uita la ei, stiind ca in fiecare dintre ei salasuieste asa o mare valoare , pusa de Creatorul lor in ei? Oare ar considera important sa le stearga mucii? Sau daca unul din ei si-ar exprima dorinta sa invete o litera, i-ar lasa pe ceilalti noua,  ca sa se ocupe de cel dornic sa invete? Cum i-ar invata respectul, recunostinta? 

Cum S-ar purta cu ei cand plang? Sau cand sunt obraznici? Sau cand se simt singuri? Cum i-ar binecuvanta? Cand I s-ar adresa toti deodata:), ce ar face El? 

Intrebarile astea devin tema de casa pentru mine. Sper sa primesc, pe rand, raspunsuri la ele… 🙂

 

 

17 Decembrie 2016

Asteptand

Filed under: lia crisan — liacrisan @ 12:56 pm

Cum sa va zic? Nu-mi place perioada asta din an, nu-mi place goana prin magazine si aglomeratia de acolo, nu-mi place ca oamenii isi fac cadouri de musai, nu-mi place…

Nu-mi place ca inca se mai invata poezii cu Mos Craciun (!), nu-mi place ca oamenii posteaza poze cu pomul de Craciun, nu-mi place nici ca cei mai spirituali posteaza faze cu „reason for the season”. Nu-mi place nici activismul religios din zilele astea.

Asa ca mi-am dezactivat facebook-ul de pe telefon (da, ma puteti felicita!), mi-am descarcat cartile Micul print a lui Exupery, Daruind vei dobandi a lui Steinhardt si am inlocuit cu ele privitul pe facebook.

Am cumparat albumul de colinde al Amaliei Decean si il ascult.

Incerc sa chem linistea in sufletul meu. Sa pot pricepe Nasterea Domnului. Dincolo de zgomotul din jurul meu, vreau liniste in mine. 

Chiar, oare daca ar fi pe pamant, cum ar sarbatori Sarbatoritul zilele astea? Buna intrebare, nu? 🙂

24 Noiembrie 2016

M-am plimbat ieri

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 3:14 pm

M-am plimbat ieri și m-am gândit că pentru toate neajunsurile din caracterul meu aș putea găsi scuze, pentru toate greșelile mele aș putea găsi justificare, pentru toate răutățile mele ar fi ușor să găsesc motivații. Familia de proveniență, tatăl meu, condițiile, boala mamei mele, nepăsarea și indiferența unora, egoismul altora… Scuze valabile, de altfel, dacă n-ar exista ceva. Sau Cineva: Domnul Isus Hristos. La Cruce, acolo toate justificările mele, toate scuzele, toate motivațiile pălesc. Toate introspecțiile devin nevalabile.

 Acolo e El. Și de acolo nu mai sunt eu, ci e El în mine. Așa că-mi strâng victimizările și scuzele pentru orice păcat sau răutate sau rană sau eșec. Le pun acolo, la Crucea Lui , le las acolo. Și mă ridic să-mi trăiesc viața.

Îmi asum viața. Luând responsabilitatea pentru ea și nefiindu-mi teamă să fiu reală. Cu El, cu mine, cu cei din jur.

14 Noiembrie 2016

Despre sigurantze :)

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 4:29 pm

M-am gandit. 

Ma simt mai in siguranta daca am cardul la mine si am ceva bani pe el. Ma simt mai nesigura daca nu am cardul la mine sau daca e gol.

Ma simt mai in siguranta daca oamenii sunt amabili cu mine, imi zambesc. Ma simt mai nesigura daca nu ma saluta sau daca se uita incruntati la mine.

Ma simt mai in siguranta daca sunt sanatosi copiii. Ma simt mai nesigura cand copiii sunt bolnavi.

Ma simt mai in siguranta cand sunt apreciata. Ma simt mai nesigura cand sunt criticata.

Ma simt mai in siguranta cand… As putea continua la nesfarsit.

Dar m-am gandit ce inselatoare sunt sigurantzele astea.

Si m-am intors spre singura siguranta, care e, pentru fiecare dintre noi, Dumnezeu. El nu depinde de carduri, de zambete sau de amabilitati. Si daca imi fac din El loc de refugiu, nici eu nu o sa mai depind asa mult de altceva sau de altcineva decat de El. 

El promite si odihna celor ce-L fac siguranta lor. 🙂

23 Mai 2016

Dependențe si similitudini

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 5:21 am

„Faptul că atâtea fiice cu părinți alcoolici dezvoltă dependență de dulciuri se explică prin identitatea aproape perfectă a strucurii moleculare a zahărului rafinat și a alcoolului etilic. Zahărul rafinat nu este un aliment, el este un drog. Nu are nici o valoare nutritivă, doar calorii inconsistente și poate modifica sever compoziția chimică a creierului, fiind pentru multe persoane o substanță ce creează dependență.”

 Robin Norwood- Femeia care iubește prea mult

13 Mai 2016

Indragostiri si alte chestii

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 7:55 am

Ati fost indragostiti vreodata? Eu daaaa.

Prima data m-am indragostit in clasa a 1 a. Pe baiat il chema Horatiu, tin minte si acum figura lui plina de pistrui. Imi placea la scoala, va dati seama! Era Horatiu acolo. Era bun la invatatura, dar spre finalul clasei intai, familia lui s-a mutat la Targu Mures si a plecat Horatiu din clasa noastra. Si din viata mea, implicit.:)

Apoi, m-am indragostit de proful de mate. Eram in clasa a 8 a. Eee, numai eu stiu cate ture faceam cu Adriana, prietena si colega mea de banca, in jurul blocului lui! Blocul  din Cluj unde locuia el a ajuns sa fie centrul lumii pentru mine. Nu ma interesa nimic altceva.:) Dar mi-a trecut. 

Cam asa cu indragostirile mele. Apoi, la 27 de ani mi-am dat seama ca m-am indragostit de un baiat tacut si profund si sincer. De data asta a fost diferit. El ma iubea de ceva vreme. Cu el m-am casatorit. Si tot cu el am invatat ca e diferenta intre indragosteala si dragoste matura. Ma bucur sa fiu sotia lui.

La 14 ani am inceput sa pricep ceva despre Dumnezeu. Am aflat ca El este, ca are un Fiu care a murit pentru mine, ca este Duhul Sfant, tot parte din Dumnezeu, care ma asista.Am ascultat ce spun altii despre Dumnezeu, am mai adaugat experientele mele, am inceput sa-mi insusesc un limbaj crestin, sa fac fapte crestinesti, sa am un zambet crestinesc… Credeam ca faptele bune ma califica la statutul de crestin, de fiica de Dumnezeu…Am mers asa multi ani, simtind ca ceva lipseste. In 2013 l-am rugat pe Dumnezeu sa schimbe ceva la mine, sa nu mai simt ca ceva lipseste. Iar Dumnezeu mi-a ascultat rugaciunea si in 2014 am intrat in ceea ce numesc noaptea neagra a sufletului. A fost un timp cum n-am mai trait, si a fost foarte greu si foarte benefic pentru mine. Am descoperit mecanismele firii mele, stima scazuta de sine, zidurile mele, am priceput ca nu pot schimba eu oamenii :)… Dumnezeu m-a inconjurat de oameni faini, care m-au sprijinit neconditionat. In 2015 a murit si mama mea. Abia la un timp dupa moartea ei am inceput sa vad lucrurile diferit. Am inceput sa pricep ce e harul. Nu definitia aia ca harul e dragostea nemeritata a lui Dumnezeu, ci harul in viata de zi cu zi. Har pentru mine si har pentru cei de langa mine. 

Si am inteles ca pe Dumnezeu nu-L intereseaza asa mult faptele mele sau fatadele mele crestine si binevoitoare, ci Il intereseaza sa fie El Centrul pentru mine, cel mai important. Sa fiu indragostita de El. Relatia asta de intimitate cu El, de cunoastere a inimii Lui e ceea ce ma implineste. Imi da si forta si curaj si bucurie si pace. Si mai ales odihna.

Recitesc zilele astea o carte scrisa de Francis Chan. Scriu ceva din ea:

„O persoana obsedata de Isus stie ca cel mai bun lucru pe care il poate face este sa-I fie credincioasa Mantuitorului Sau in fiecare aspect al vietii sale, spunanadu-I neincetat lui Dumnezeu : Multumesc! Este constienta ca intimitatea nu poate fi creata prin stradania ei de a-I rasplati lui Dumnezeu sau de a depune suficiente eforturi pentru a fi vrednica. Ci se desfata in rolul sau de copil si prieten a lui Dumnezeu.” ( Francis Chan, Dragoste nebuna)

Indragostiti de Dumnezeu, deci…

 

 

 

 

26 Aprilie 2016

So true!

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 12:20 pm

„Frica nu e altceva decat gandul ca dragostea lui Dumnezeu se termina. Credeai cumva ca Eu Ma termin, ca granarele Mele au ziduri, ca Eu nu voi fi de ajuns? Dar, copilul Meu, Eu sunt nesfarsit. Ce poate lua sfarsit in Mine? Cumva viata? Pacea? Fericirea? Sau oricare alt lucru de care ai nevoie? Nu iti da Tatal tau totdeauna tot ce-ti trebuie? Eu sunt Painea vietii si painea Mea pentru tine nu se va termina niciodata. Frica Il crede pe Dumnezeu limitat si isi inchipuie ca n-o sa aiba destul, dar cum de nu ai inteles, in timp ce numarai cele o mie de daruri, darurile infinite, ca aceasta e o minciuna si inima tuturor fricilor? In Mine binecuvantarile nu se sfarsesc niciodata, pentru ca dragostea Mea pentru tine nu se sfarseste niciodata. Daca bunatatea Mea fata de tine ar inceta, atunci Eu as inceta sa exist. Fiindca exista un Dumnezeu in cer, exista si har pe pamant, caci Eu sunt Dumnezeul care Se revarsa, din care curg vesnic dragostea si harul.”

                                                     Ann Voskamp – O mie de daruri

4 Aprilie 2016

Ce mai citesc.

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 1:01 pm

„Dorim sa fim mai buni in prezent, dar nu suntem. Si cand intelegem lucrul acesta, ne este rusine, dorim sa ne ascundem, sa evitam legaturile adevarate, sa le prezentam celorlalti numai acea parte din noi despre care credem ca va fi bine primita.Restul dorim sa-l ascundem – nu pentru ca sa nu-i suparam pe ceilalti cu partile noastre urate , ci pentru ca ne temem sa nu fim respinsi. Scopul vietii noastre este autoapararea si, de aceea, ne agatam de orice ne aduce fericire si siguranta.Efectul consta intr-o distanta descurajanta intre noi si oamenii de care dorim sa ne apropiem. Calitatea vietii noastre se inrautateste.”

                                                            Larry Crabb- Schimbare launtrica

 

 

 

Older Posts »

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.