Lia Crişan

10 iulie 2020

Pescari.

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 3:40 pm

Mă întorceam ieri spre casă și pe malul Someșului am văzut un domn pensionar, care-și pregătea cu grijă undița și momeala. Se pregătea să pescuiască.

Imaginea lui m-a dus cu gândul la Domnul Isus. În zilele vieții Lui pe acest pământ, El a făcut o ofertă celor pe care i-a chemat să-L urmeze: le-a promis că-i va face pescari. Pescari de oameni.

Puternicii lumii ăsteia promit probabil că te fac CEO în compania lor, promit faimă sau bani mulți. El a promis că-i face pescari de oameni. E drept că ucenicii aveau deja meseria de pescari. Pescuiau pești. El le schimbă obiectul muncii: de la pești trec la pescuit oameni. Și de 2000 și ceva de ani, tot asta face din noi, cei ce vrem să-L urmăm: pescari de oameni.

Apoi m-am întrebat care ar fi paralelele cu lumea pescarilor. Care e undița în pescuirea oamenilor. Spunea cineva că undița e rugăciunea. Și da, chiar că rugăciunea are un rol important în pescuirea de oameni. Firul e Cuvântul. Sau care e momeala :)?

Oricum, dependența de El dă succesul pescuirii. El cu 12 oameni zăpăciți și imperfecți și care inițial au înțeles puțin spre deloc ce vorbea El, cu ei a reușit să schimbe lumea. Să pescuiască oameni din lumea lor și să-i strămute în lumea Lui. Și continuă să facă asta cu fiecare dintre noi. La pescuit e nevoie de timp, de liniște, de răbdare ( după ce ai aruncat undița să aștepți). Nu e nimic instant, așa cum ne-ar plăcea nouă și cum se derulează viața în vremurile astea.

Cam așa. Suntem chemați la pescuit. 

 

 

 

 

 

 

1 aprilie 2020

Recunosc!

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 1:23 pm

Recunosc: mi-e dor! După vreo trei săptămâni de viață altfel, mi-e dor de viața mea. Daaa! Aia de care mă tot plângeam, aia în care singurele mele probleme erau conflictele cu soacra sau micile imperfecțiuni ale vieții. Acuma am timp să mă gândesc și să trag concluzii.

Conflictele cu soacra ilustrau doar imaturitatea mea spirituală și emoțională. Acuma nu mai avem conflicte, de la ce să ne mai certăm?! Ne rugăm amândouă, fiecare în credința ei, să ne păzească Dumnezeu, să aibă milă de noi.

Despre micile imperfecțiuni ale vieții ce să mai zic? Mă plângeam că vinerea trebuia să scot fetele de la școală la trei ore diferite. Wow, mare problemă! Acuma m-aș duce și de cinci ori dacă ar fi nevoie! Să văd oameni și soare, să respir aer curat fără griji. Acuma nici nu mai prea știu zilele, că dacă nu mai merg la biserică și la școală, nu mai am nici un reper.

A, sau mă consumam mult când oamenii nu făceau ce mă așteptam eu să facă. Egoism de o puritate maximă. Acuma văd clar și aspectul ăsta. Alea nu erau probleme.

Așadar, mi-e dor de timpurile când nu citeam zilnic câți oameni mor, când nu trebuia să merg pe stradă cu masca și să-mi fie teamă să tușesc în magazin că imediat se uită cineva cu o privire suspicioasă spre mine. Când nu plutea moartea în atmosferă. Sau dacă plutea, eu nu eram conștientă.

Mi-e dor de normalitatea dinainte, dar nu mi-e dor de mine, așa cum eram.

Mă încurajează ce spune Biblia: că noi suntem ca un lut în Mâna Olarului ( Dumnezeu). El încă mai modelează la mine.

 

 

 

 

 

6 iulie 2019

My BFF

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 6:14 am

Am observat că mai nou, între fetele de 10-12 ani, a apărut o nouă expresie la modă: BFF  (în traducere liberă înseamnă cea mai bună prietenă pentru totdeauna). Fiecare își dorește să aibă o BFF și să fie BFF pentru cineva. Nici nu contează că BFF se schimbă săptămânal!

Observând toate astea, m-am hotărât: eu vreau ca BFF al meu să fie Isus! E cea mai bună alegere ever!

El e Adevărul, El nu poate minți. Prietenii de multe ori dezamăgesc, spunând jumătăți de adevăr sau chiar minciuni. Dar avându-L pe El ca BFF , asta nu e posibil.

Un prieten poate să nu fie alături într-un moment în care am nevoie de el. Dar Isus promite că va fi cu mine în orice zi.

Și tot El mă iubește cel mai mult. A demonstrat asta pe Cruce, nu e posibilă o mai mare dovadă de dragoste.

Așa că Isus e BFF-ul meu! Și mă rog ca El să devină BFF-ul copiilor mei și al vostru, al fiecăruia care a citit rândurile astea!

 

 

17 iunie 2019

Dor

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 5:45 am

Eram în trup prezent printre cuvinte
Dar duhul meu călătorea de zor,
Zbura neobosit printre morminte
Lipsit de pace și robit de dor

Odihna îmi era un vis trecut
Iar ochii-mi căutau cu disperare
Refugiul salvator în chip de lut
Ce-așterne peste om în timp uitare

Și nu găseam nici scop, nici poezie
În lumea încâlcită de păcat,
Ci doar o permanentă trudă în mânie,
Departe de Cuvântul care le-a creat

Atunci mi-am zis în mine ostenit
Refugiul e în Stânca nezidită
Acolo, cine ajunge e umbrit
Iar inima-i zdrobită e păzită

Acolo-ncepe neputința să respire
Acolo munții se topesc încet
Acolo mă îmbrac în nemurire
Cuprins în dragoste de Marele Profet

Și “lumea”-ncepe iar să se-ntregească
În mâna Celui ce-nțelege al ei chin
Căci nimeni nu-i ca El, să o-ndrăgească
Și s-o-nnoiască în iubire pe deplin.

 Adi C.

22 noiembrie 2018

Martir al secolului 21!

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 2:06 pm

Oau, mi-a povestit azi cineva despre acest tanar care a vrut sa mearga la un trib periculos si a fost omorat de cei carora vroia sa le arate dragostea lui Hristos. M-a impresionat profund ca mai exista astfel de crestini. Si sunt sigura ca acel trib va fi castigat pentru Hristos si ca sacrificiul acestui tanar nu va ramane fara roade.

Articolul e preluat de pe site-ul Adevarul.

https://adevarul.ro/international/asia/cine-era-americanul-ucis-sageti-trib-refuza-contactul-oamenii-misiune-plecase-1_5bf5879cdf52022f75ac808c/index.html

19 noiembrie 2018

You’re gonna be ok…

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 3:34 pm

9 august 2018

Boli, creier si alte lucruri care conteaza

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 5:34 am

Luni seara am participat la un seminar sustinut de dr Horst Muller. Revelator tot ce am auzit! Si fiindca sunt sangvinica si imi place sa impartasesc lucrurile faine pe care le descopar, saruiesc cu voi o inregistrare de acum 6 ani cu dr Muller.

Omul acesta e doctor orelist si a cautat sa descopere cauzele bolii, de ce se imbolnavesc oamenii. A ajuns la niste concluzii cel putin interesante ( eu zic ca si adevarate), pe care le impartaseste cu noi.

Si daca ati ajuns sa va rataciti pe blogul asta, va roooog sa aveti rabdarea sa-l urmariti pe domnul doctor. Veti avea de castigat. Enjoy!

18 iulie 2018

Este iertare, da! :)

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 5:28 pm

Cantarea asta o stiu de muuuulti ani. Azi am redescoperit-o si dupa bunul meu obicei am ascultat-o non stop:).

Imi place sa merg uneori in mall, sa stau pe o banca si sa privesc furnicareala de oameni din mall. Multi. Diferiti. Bogati. Saraci. Singuri. Insotiti. Tristi. Bucurosi. Simpli. Sofisticati. Nervosi. Senini. Eleganti. Kitsch-osi. Mari. Mici. Fiecare special in felul lui. E un spectacol pe cinste sa-i privesc, credeti-ma! Intotdeauna ma simt imbogatita cumva cand fac asta.

Ultima data cand am stat si i-am privit, m-am gandit ca oricat ar fi de diferiti, toti au in comun nevoia asta acuta dupa Dumnezeu. Cat sunt de diversi fiecare are un suflet care poate fi implinit doar de Dumnezeul cel Viu, Singurul care da fericire.

Toti avem nevoie de iertarea Lui, sa o luam de la inceput cu El.

Sa-L lasam sa dea sens si semnificatie vietii noastre trecatoare.  Bogati. Saraci. Singuri. Insotiti. Tristi. Bucurosi. Simpli. Sofisticati. Nervosi. Senini. Eleganti. Kitsch-osi. Mari. Mici. Fiecare diferit in felul lui.

Fara El furnicareala de oameni din mall sau de oriunde altundeva este doar un spectacol grotesc, fara sens, o agitatie penibila.

Eu L-am ales. Si Il aleg mereu. Si cand, fara sa-mi dau seama, ma indepartez de El, fug repede, din nou, la El! E intotdeauna acolo pentru mine :).

Este iertare pentru fiecare dintre noi!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

17 mai 2018

Cea mai mareata rugaciune

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 7:24 pm

In ultimul timp m-am luptat sa iert anumite persoane. Decideam sa le iert, iar apoi ma surprindeam certandu-ma in gand cu ele :), lucru care imi demonstra ca nu le-am iertat de fapt. Si o luam de la capat, in decizia de a le ierta.

In contextul asta m-am gandit ca cea mai mareata rugaciune care a fost rostita vreodata au fost cuvintele Domnului Isus, care fiind pe Cruce, rastignit, lovit, batjocorit, crucificat de oamenii pentru care murea, a spus: Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac. 

Oau! El stia cine sunt acei oameni, ca din pricina lor e acolo, ca pentru cei care Il scuipau murea si totusi ce a avut El de spus? Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac…

Pe de alta parte, cea mai mareata rugaciune rostita de un om cred ca e : Doamne, ai mila de mine, pacatosul! Acolo incepe viata adevarata pentru orice om. Pana ne chinuim sa aratam perfecti sau ne consideram respectabili, nu traim de fapt. Ne inselam pe noi si pe ceilalti. Dar de indata ce un om se prabuseste si-si recunoaste starea, din acel moment incepe sa traiasca si permite puterii lui Dumnezeu sa-l transforme.

Cam asa cu rugaciunile pe care le vad eu marete :).

 

 

 

 

 

 

 

 

17 ianuarie 2018

Esentialul

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 9:29 am

Eeee, ce demult nu am mai scris pe aici!

In ultimul timp ma uit in jur.

Si vad. Si aud.

Vad oameni stresati, obositi.  Crestini imunizati in ce priveste sfintenia: au imunitate mare, nu-i atinge sfintenia. Oameni care se agita cu Ierusalimul, cu posibile iminente razboaie, cu criza economica deja anuntata, cu stilul de viata sanatos (care a ajuns parca o isterie nationala!). Mai vad si crestini sinceri, care Il asteapta pe Mantuitorul lor si o fac cu smerenie si sinceritate.

Vad copii care nu mai citesc, ceea ce mi se pare trist. Si vad oameni care nu pot trai daca nu arata pe facebook ce traiesc ei. Cred ca acolo se desfasoara toata viata lor.

Nu mai prea vad oameni liberi. Vad oameni legati, nu de lanturi fizice, ci de lanturi invizibile: neiertare, amaraciune, minciuna. Oameni dependenti: de mancare, de Cola sau de alti oameni. Vad oameni judecatori: ei stiu exact cum ar trebui sa traiasca cei de langa ei. Si as putea continua la infinit cu ce vad. Vad si o natura care parca nu mai respecta legile ei dintotdeauna: anotimpurile nu mai au disciplina cu care se succedau altadata.

Si aud. Aud vocile copiilor care au nevoie de ceva mereu, care au intrebari si nelamuriri. Nu se termina niciodata.

Asa cum ma sfatuieste un psalm, de ceva timp incerc sa ma opresc. Inclusiv din a auzi si a vedea. Si incerc sa ma opresc, ca sa stiu ca Dumnezeu e Domn. Si ca in toata viata asta de imagini si zgomote si bucurii si dezamagiri, e un singur lucru care conteaza pentru mine cu adevarat: cum imi voi sfarsi alergarea. Nu am de gand sa mor, dar traiesc cu gandul la sfarsit. Si constientizez ca tot ce vad si aud sunt gunoaie comparativ cu acel moment, cand voi sta fata in fata cu Cel care m-a creat si Care ma va intreba ce am facut cu anii pe care mi i-a dat pe pamant.

Asa ca pe asta ma focalizez. Pe sfarsit. Asta e esentialul.

 

 

 

 

Older Posts »

Blog la WordPress.com.