Lia Crişan

9 august 2018

Boli, creier si alte lucruri care conteaza

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 5:34 am

Luni seara am participat la un seminar sustinut de dr Horst Muller. Revelator tot ce am auzit! Si fiindca sunt sangvinica si imi place sa impartasesc lucrurile faine pe care le descopar, saruiesc cu voi o inregistrare de acum 6 ani cu dr Muller.

Omul acesta e doctor orelist si a cautat sa descopere cauzele bolii, de ce se imbolnavesc oamenii. A ajuns la niste concluzii cel putin interesante ( eu zic ca si adevarate), pe care le impartaseste cu noi.

Si daca ati ajuns sa va rataciti pe blogul asta, va roooog sa aveti rabdarea sa-l urmariti pe domnul doctor. Veti avea de castigat. Enjoy!

Reclame

18 iulie 2018

Este iertare, da! :)

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 5:28 pm

Cantarea asta o stiu de muuuulti ani. Azi am redescoperit-o si dupa bunul meu obicei am ascultat-o non stop:).

Imi place sa merg uneori in mall, sa stau pe o banca si sa privesc furnicareala de oameni din mall. Multi. Diferiti. Bogati. Saraci. Singuri. Insotiti. Tristi. Bucurosi. Simpli. Sofisticati. Nervosi. Senini. Eleganti. Kitsch-osi. Mari. Mici. Fiecare special in felul lui. E un spectacol pe cinste sa-i privesc, credeti-ma! Intotdeauna ma simt imbogatita cumva cand fac asta.

Ultima data cand am stat si i-am privit, m-am gandit ca oricat ar fi de diferiti, toti au in comun nevoia asta acuta dupa Dumnezeu. Cat sunt de diversi fiecare are un suflet care poate fi implinit doar de Dumnezeul cel Viu, Singurul care da fericire.

Toti avem nevoie de iertarea Lui, sa o luam de la inceput cu El.

Sa-L lasam sa dea sens si semnificatie vietii noastre trecatoare.  Bogati. Saraci. Singuri. Insotiti. Tristi. Bucurosi. Simpli. Sofisticati. Nervosi. Senini. Eleganti. Kitsch-osi. Mari. Mici. Fiecare diferit in felul lui.

Fara El furnicareala de oameni din mall sau de oriunde altundeva este doar un spectacol grotesc, fara sens, o agitatie penibila.

Eu L-am ales. Si Il aleg mereu. Si cand, fara sa-mi dau seama, ma indepartez de El, fug repede, din nou, la El! E intotdeauna acolo pentru mine :).

Este iertare pentru fiecare dintre noi!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

17 mai 2018

Cea mai mareata rugaciune

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 7:24 pm

In ultimul timp m-am luptat sa iert anumite persoane. Decideam sa le iert, iar apoi ma surprindeam certandu-ma in gand cu ele :), lucru care imi demonstra ca nu le-am iertat de fapt. Si o luam de la capat, in decizia de a le ierta.

In contextul asta m-am gandit ca cea mai mareata rugaciune care a fost rostita vreodata au fost cuvintele Domnului Isus, care fiind pe Cruce, rastignit, lovit, batjocorit, crucificat de oamenii pentru care murea, a spus: Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac. 

Oau! El stia cine sunt acei oameni, ca din pricina lor e acolo, ca pentru cei care Il scuipau murea si totusi ce a avut El de spus? Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac…

Pe de alta parte, cea mai mareata rugaciune rostita de un om cred ca e : Doamne, ai mila de mine, pacatosul! Acolo incepe viata adevarata pentru orice om. Pana ne chinuim sa aratam perfecti sau ne consideram respectabili, nu traim de fapt. Ne inselam pe noi si pe ceilalti. Dar de indata ce un om se prabuseste si-si recunoaste starea, din acel moment incepe sa traiasca si permite puterii lui Dumnezeu sa-l transforme.

Cam asa cu rugaciunile pe care le vad eu marete :).

 

 

 

 

 

 

 

 

17 ianuarie 2018

Esentialul

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 9:29 am

Eeee, ce demult nu am mai scris pe aici!

In ultimul timp ma uit in jur.

Si vad. Si aud.

Vad oameni stresati, obositi.  Crestini imunizati in ce priveste sfintenia: au imunitate mare, nu-i atinge sfintenia. Oameni care se agita cu Ierusalimul, cu posibile iminente razboaie, cu criza economica deja anuntata, cu stilul de viata sanatos (care a ajuns parca o isterie nationala!). Mai vad si crestini sinceri, care Il asteapta pe Mantuitorul lor si o fac cu smerenie si sinceritate.

Vad copii care nu mai citesc, ceea ce mi se pare trist. Si vad oameni care nu pot trai daca nu arata pe facebook ce traiesc ei. Cred ca acolo se desfasoara toata viata lor.

Nu mai prea vad oameni liberi. Vad oameni legati, nu de lanturi fizice, ci de lanturi invizibile: neiertare, amaraciune, minciuna. Oameni dependenti: de mancare, de Cola sau de alti oameni. Vad oameni judecatori: ei stiu exact cum ar trebui sa traiasca cei de langa ei. Si as putea continua la infinit cu ce vad. Vad si o natura care parca nu mai respecta legile ei dintotdeauna: anotimpurile nu mai au disciplina cu care se succedau altadata.

Si aud. Aud vocile copiilor care au nevoie de ceva mereu, care au intrebari si nelamuriri. Nu se termina niciodata.

Asa cum ma sfatuieste un psalm, de ceva timp incerc sa ma opresc. Inclusiv din a auzi si a vedea. Si incerc sa ma opresc, ca sa stiu ca Dumnezeu e Domn. Si ca in toata viata asta de imagini si zgomote si bucurii si dezamagiri, e un singur lucru care conteaza pentru mine cu adevarat: cum imi voi sfarsi alergarea. Nu am de gand sa mor, dar traiesc cu gandul la sfarsit. Si constientizez ca tot ce vad si aud sunt gunoaie comparativ cu acel moment, cand voi sta fata in fata cu Cel care m-a creat si Care ma va intreba ce am facut cu anii pe care mi i-a dat pe pamant.

Asa ca pe asta ma focalizez. Pe sfarsit. Asta e esentialul.

 

 

 

 

19 iulie 2017

Il chema Emil :)

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 4:22 am

Azi dimineata in timp ce alergam am vazut un melc. Melci vedem mereu, mai ales dupa ploaie. Dar melcul asta despre care va povestesc era un melc frumos, de aceea mi-a atras atentia. Si la capatul unei ture, il vedeam din nou , fiindca el se misca precum…un melc:)).

Ei, si fiindca mie imi place sa dau nume oricarui personaj interesant pe care il intalnesc, am hotarat ca acestui melc i se potriveste numele Emil. Melcul Emil. Imi pare rau ca nu aveam telefonul la mine, ca l-as fi pozat si vi l-as fi aratat. 

Legat de nume, de cand ma stiu dau nume oamenilor. Daca intalnesc un om, imediat acel om imi inspira un nume. Si uneori numele e diferit de cel pe care il poarta . De exemplu, unei fetite pe care o cheama Stefania, mie imi vine sa ii zic Patricia. Mi se pare ca Patricia e numele care i s-ar potrivi. Bineinteles, cand ma intalnesc cu ea ii spun Stefania, ca sa nu o confuzionez:).  Cam asa mi se intampla cu multi oameni. 

Oricum, daca tot filosofez la ora asta, ma gandesc cu bucurie ca Dumnezeu promite ca ne va da nume noi. El ne da un inceput nou, sterge trecut, inca de pe pamant. Dar in cer ne va da si un nume nou fiecaruia dintre noi. De-abia astept! 

Eeee, cam asa cu melcul. Il cheama Emil. Si m-a inseninat :).

18 iulie 2017

De ce mi-as numara pasii?

Filed under: Simplu — liacrisan @ 6:57 pm

De cateva zile mi-am reluat alergatul matinal. Si am adaugat saritul corzii. Foarte faine ambele activitati, binefacatoare.

Si m-a sfatuit cineva ca daca tot alerg sa achizitionez un smart watch, ca asa stiu cati pasi alerg. Ma gandeam azi in timp ce alergam ca pe mine chiar nu ma intereseaza cati pasi fac eu in alergarea mea. La ce m-ar ajuta? Sa ma laud in mod penibil in fata cunoscutilor si a apropiatilor? Ne-necesar, as zice.

Sau sa ma mandresc eu in sinea mea?! Si mai ne-necesar…

E chiar mai bine ca nu stiu cati pasi fac in fiecare dimineata. Imi este suficient sa stiu ca ii stie El, Domnul meu. Stiu cate ture fac, dar mi-am fixat numarul de ture numai pentru a nu face prea putine. Am tendinta:)!

Si eu nici ceas obisnuit nu port, la ce mi-ar trebui unul destept? Daca ma apuc sa-mi numar pasii, care urmatorul level oare?

Am sentimentul ca in perioada asta din istorie atatea lucruri ne-necesare , inutile, achizitionam, incat , cu riscul de a parea ignoranta, nu-mi iau smartwatch.

Doar sariturile de coarda le numar, sunt 100 pe zi. Dar le numar asa, scolareste. Fac 10 seturi de cate 10 sarituri. Pe astea le numar ca sa nu trisez.

De ce mi-as numara pasii?…

🙂 

23 iunie 2017

Nașparlisme

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 12:43 pm

Aș putea face un top al lucrurilor nașpa. Muuulte sunt.

Dar cel mai nașpa e când faci un gest nașpa față de un om care nu a făcut nici un gest nașpa față de tine. Am făcut asta ieri și vă pot spune că e nașpa, mă văd nașpa și dacă e vorba despre nașparlisme, conduc detașat in momentul ăsta.

Of, of…

Mă ajută să știu că are Dumnezeu har si răbdare față de mine, față de noi…

 

 

15 iunie 2017

Multumirea

Filed under: Simplu — liacrisan @ 7:07 pm

Ieri a fost o zi obisnuita. Cum sa va zic? Obisnuit de agitata, obisnuit de insorita, obisnuit de provocatoare, obisnuit de … obisnuita.

Spre seara era studiu biblic si la cat de obisnuita fusese ziua, ma asteptam sa fie un studiu biblic… obisnuit. Pastorul este plecat in concediu si studiul biblic a fost tinut de un alt frate. Ei! Si ce credeti? La finalul obisnuit al acestei zile obisnuite, intr-un context obisnuit, Dumnezeu a reusit sa ma surprinda. Din nou! S-a vorbit despre multumire si a fost exact subiectul la care eu, Lia Crisan, nu eram premianta in ultima vreme. Eu nu-mi dadusem seama ca nu am mai fost multumita si multumitoare in ultimul timp. Dar El stia si a venit sa-mi spuna ca ma vrea multumitoare.

Si multumita.

In primul rand ca Il am pe El, ca am prietenia asta cu Dumnezeu, prietenie care nu se compara cu nimic altceva.

Apoi multumita de cine sunt, de cum sunt, de unde sunt. Multumita de sotul meu, multumita de copiii din jurul meu. Multumita de oamenii care ma inconjoara, multumita de prietenii adevarati pe care-i am. Multumita. 

Un verset din Biblie mi-a rasunat aseara pana tarziu in minte. Si azi din nou: ” Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, in Hristos Isus, cu privire la voi.” (1 Tesaloniceni 5.18)

Astfel dar a fost finalul neobisnuit al unei zile obisnuite. Am terminat ziua cu multumire si multumitoare :).

 

 

13 iunie 2017

Viata la sat

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 7:49 pm

Daca acum 20 de ani cineva mi-ar fi spus ca la 40 de ani voi fi casatorita, voi avea copiii mei si inca sapte pe langa ei, ca-mi voi investi literalmente viata in copii si ca voi locui la sat, m-as fi amuzat copios. As fi zis ca are imaginatie prea bogata.

Dar iata ca Dumnezeu, care in viziunea mea e Regizorul perfect, asa a creionat lucrurile. 

Despre copii tot scriu… Asa ca azi voi scrie despre viata la sat. 

Ma bucur de experienta asta, de a trai la sat. Aici nu e stres, nu e asa graba ca la oras, aerul e altfel. Azi, de exemplu, am iesit sa-mi cumpar o inghetata de la magazinul din sat. In timp ce mancam inghetata, m-am plimbat prin sat. In cele 15 minute cat a durat plimbarea, am salutat si am fost salutata de mai multi oameni, cei mai multi cvasi-necunoscuti, unii stiuti doar din vedere. Dar aici fiecare da binete, saluta, zambeste, ceea ce e fain. La bloc de multe ori nici nu stii cum arata vecinul de palier.

Acuma intr-o zi, o vecina de la o casa alaturata, cu care mai povestesc, mi-a dat un buchet de bujori din gradina ei. Asa, spontan, din simpatie. Am intrat foarte mandra, cu buchetul, pe poarta:).

Eu sunt facuta-nascuta-crescuta in oras, la bloc. Nu sunt fan animale, deci. Dar aici m-am obisnuit sa vad animale, sa nu-mi mai fie asa frica de ele, sa le vad altfel…

Una din cele mai funny faze vazuta la sat a fost atunci cand au fost proteste in toata tara impotriva PSD-ului. Ei, un grup de cetateni din sat s-au adunat pe ulita sa protesteze pasnic. Aspectul pasnic consta in faptul ca stateau pur si simplu in fata unei case. In asta consta de altfel protestul. Un alt satean i-a vazut si parand revoltat de gestul lor, le-a strigat:

-Ma, nu asa se face un protest, ci in strada!

La care unul dintre protestatari replica:

-Pai in strada suntem, unde sa fim! :)))

Cam asa la tara, e fain!

PS: simt nevoia sa subliniez ca desi locuiesc la sat, nu lucrez gradina si nu plivesc buruienile. Ca sa fiu sincera pe de-a-ntregul 🙂

 

 

 

 

 

20 mai 2017

I am a child of God! :)

Filed under: Simplu — liacrisan @ 7:41 pm

De ceva vreme alerg. Dimineata, in zorii zilei. E unul din putinele lucruri pe care le fac doar pentru mine in perioada asta a vietii, cand investesc mult din mine in altii.

Un aspect fain pe care l-am remarcat este ca indiferent cum e vremea in ziua respectiva, dimineata la alergare, mereu e soarele pe cer si e ca si cum Dumnezeu Insusi mi-ar zambi:)!

Daca mai demult ideile geniale imi veneau in timp ce spalam vase, acum  ele imi sosesc in timpul de alergare.

Azi a fost prima zi de alergare, in care mi-am luat un mp3, sa ascult muzica in timp ce alerg. Ca sa fiu sincera 100% cu voi, mai mult m-au incurcat castile. Dar am ascultat un cantec care m-a facut sa ma intorc cu gandul la viata mea.

In adolescenta, cand am inteles eu ca este un Dumnezeu care vrea sa-mi fie Tata, si un Isus Hristos care ma impaca cu Dumnezeu, am devenit crestina. Dar ani buni din crestinismul meu, am crezut ca Tatal meu ceresc e ca tatal meu pamantesc: indisponibil emotional pentru mine, poate egoist, poate nepasator si sever. Ca mai devreme sau mai tarziu ma va face de rusine, asa cum m-a facut tatal meu de atatea ori. Si ani buni m-am chinuit sa-I fiu pe plac lui Dumnezeu straduindu-ma sa fiu ok, ca sa-L fac sa ma iubeasca.

Dupa anii aceia, in care nu am priceput aproape nimic din crestinism( si in care traiam cu frica de a nu fi acceptata pe deplin), desi incercam sa-l practic cu ardoare, am ajuns sa inteleg ca Tatal meu ceresc, Dumnezeu, nu Se aseamana deloc cu cel pamantesc, nu ma va rani cum a facut-o cel pamantesc si va avea mereu ganduri si planuri bune pentru mine. Si am inceput schiopatand sa umblu in asta. Sa fiu fiica. Sa invat sa traiesc ca o fiica iubita. Sa incep sa-L las sa-mi vindece cicatricile.

Si cantecul asta m-a dus cu gandul la istoria mea.

Avem un prieten pastor, care la numarul de la masina si-a pus literele FIU. Mi-a placut! Suntem FII si FIICE. Si nu ai oricui, ci ai Celui ce a creat tot si care conduce istoria. Daca stiti engleza,, ascultati cuvintele. Sunt faine.

🙂 Lia, FIICA de Dumnezeu

 

Older Posts »

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.