Lia Crişan

13 iunie 2017

Viata la sat

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 7:49 pm

Daca acum 20 de ani cineva mi-ar fi spus ca la 40 de ani voi fi casatorita, voi avea copiii mei si inca sapte pe langa ei, ca-mi voi investi literalmente viata in copii si ca voi locui la sat, m-as fi amuzat copios. As fi zis ca are imaginatie prea bogata.

Dar iata ca Dumnezeu, care in viziunea mea e Regizorul perfect, asa a creionat lucrurile. 

Despre copii tot scriu… Asa ca azi voi scrie despre viata la sat. 

Ma bucur de experienta asta, de a trai la sat. Aici nu e stres, nu e asa graba ca la oras, aerul e altfel. Azi, de exemplu, am iesit sa-mi cumpar o inghetata de la magazinul din sat. In timp ce mancam inghetata, m-am plimbat prin sat. In cele 15 minute cat a durat plimbarea, am salutat si am fost salutata de mai multi oameni, cei mai multi cvasi-necunoscuti, unii stiuti doar din vedere. Dar aici fiecare da binete, saluta, zambeste, ceea ce e fain. La bloc de multe ori nici nu stii cum arata vecinul de palier.

Acuma intr-o zi, o vecina de la o casa alaturata, cu care mai povestesc, mi-a dat un buchet de bujori din gradina ei. Asa, spontan, din simpatie. Am intrat foarte mandra, cu buchetul, pe poarta:).

Eu sunt facuta-nascuta-crescuta in oras, la bloc. Nu sunt fan animale, deci. Dar aici m-am obisnuit sa vad animale, sa nu-mi mai fie asa frica de ele, sa le vad altfel…

Una din cele mai funny faze vazuta la sat a fost atunci cand au fost proteste in toata tara impotriva PSD-ului. Ei, un grup de cetateni din sat s-au adunat pe ulita sa protesteze pasnic. Aspectul pasnic consta in faptul ca stateau pur si simplu in fata unei case. In asta consta de altfel protestul. Un alt satean i-a vazut si parand revoltat de gestul lor, le-a strigat:

-Ma, nu asa se face un protest, ci in strada!

La care unul dintre protestatari replica:

-Pai in strada suntem, unde sa fim! :)))

Cam asa la tara, e fain!

PS: simt nevoia sa subliniez ca desi locuiesc la sat, nu lucrez gradina si nu plivesc buruienile. Ca sa fiu sincera pe de-a-ntregul 🙂

 

 

 

 

 

20 mai 2017

I am a child of God! :)

Filed under: Simplu — liacrisan @ 7:41 pm

De ceva vreme alerg. Dimineata, in zorii zilei. E unul din putinele lucruri pe care le fac doar pentru mine in perioada asta a vietii, cand investesc mult din mine in altii.

Un aspect fain pe care l-am remarcat este ca indiferent cum e vremea in ziua respectiva, dimineata la alergare, mereu e soarele pe cer si e ca si cum Dumnezeu Insusi mi-ar zambi:)!

Daca mai demult ideile geniale imi veneau in timp ce spalam vase, acum  ele imi sosesc in timpul de alergare.

Azi a fost prima zi de alergare, in care mi-am luat un mp3, sa ascult muzica in timp ce alerg. Ca sa fiu sincera 100% cu voi, mai mult m-au incurcat castile. Dar am ascultat un cantec care m-a facut sa ma intorc cu gandul la viata mea.

In adolescenta, cand am inteles eu ca este un Dumnezeu care vrea sa-mi fie Tata, si un Isus Hristos care ma impaca cu Dumnezeu, am devenit crestina. Dar ani buni din crestinismul meu, am crezut ca Tatal meu ceresc e ca tatal meu pamantesc: indisponibil emotional pentru mine, poate egoist, poate nepasator si sever. Ca mai devreme sau mai tarziu ma va face de rusine, asa cum m-a facut tatal meu de atatea ori. Si ani buni m-am chinuit sa-I fiu pe plac lui Dumnezeu straduindu-ma sa fiu ok, ca sa-L fac sa ma iubeasca.

Dupa anii aceia, in care nu am priceput aproape nimic din crestinism( si in care traiam cu frica de a nu fi acceptata pe deplin), desi incercam sa-l practic cu ardoare, am ajuns sa inteleg ca Tatal meu ceresc, Dumnezeu, nu Se aseamana deloc cu cel pamantesc, nu ma va rani cum a facut-o cel pamantesc si va avea mereu ganduri si planuri bune pentru mine. Si am inceput schiopatand sa umblu in asta. Sa fiu fiica. Sa invat sa traiesc ca o fiica iubita. Sa incep sa-L las sa-mi vindece cicatricile.

Si cantecul asta m-a dus cu gandul la istoria mea.

Avem un prieten pastor, care la numarul de la masina si-a pus literele FIU. Mi-a placut! Suntem FII si FIICE. Si nu ai oricui, ci ai Celui ce a creat tot si care conduce istoria. Daca stiti engleza,, ascultati cuvintele. Sunt faine.

🙂 Lia, FIICA de Dumnezeu

 

2 mai 2017

Ce mai citesc…

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 8:32 am

Am citit in dimineata asta Psalmul 57 si versetul 2 mi-a atras atentia:

„Eu strig catre Dumnezeu, catre Cel Prea Inalt, CATRE DUMNEZEU CARE LUCREAZA PENTRU MINE.”

Wow! Dumnezeu lucreaza pentru mine! Cel Prea Inalt…

De atatea ori am impresia ca situatiile sunt complicate, ca relatiile sunt complicate, ca trebuie sa le dau eu de capat. Dar in dimineata asta mi s-a linistit inima si mi-a zis Dumnezeu ceva fain: sa strig catre El si EL VA LUCRA PENTRU MINE.

E o onoare in asta si o liniste.

Mai citesc in perioada asta si o carte super: Cel ce sfarma lanturile robiei, de Neil Andreson. Va scriu cateva randuri din ea:

„A cauta sa biruiesti sinele prin eforturi personale este o lupta fara speranta. Sinele nu va putea niciodata sa lucreze impotriva sinelui, pentru ca un sine independent, motivat de firea pamanteasca, inca mai vrea sa fie Dumnezeu. Noi trebuie sa-L urmam pe Hristos, lasandu-ne condusi de Duhul Sfant pe calea mortii fata de sine(…).
Chiar daca pare o cale destul de deprimanta, eu va asigur ca nu este asa. A fi cunoscut de Domnul si a-L urma ca o oaie ascultatoate, dependenta de El, e un lucru extraordinar (Ioan 10.27). Faptul ca suntem condusi de Dumnezeu, chiar cand aceasta duce la experienta dureroasa a mortii de sine, este asigurarea faptului ca suntem fii ( Romani 8.14)Nu am fost conceputi sa traim independenti, despartiti de Dumnezeu. Numai cand ne bizuim pe El si suntem dispusi sa Il urmam pe Hristos suntem impliniti, avand libertatea de a dovedi ca voia lui Dumnezeu este buna, placuta si desavarsita (Romani 12.2).”

Fain si incurajator! Mai ales versetul:).

14 martie 2017

Moșteniri

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 3:10 pm

Azi spălam cu mopul podeaua, când a venit o colegă. După ce am povestit ce era de povestit, in timp ce ieșea din casă, colega mea a făcut o remarcă:

-Ce harnică ești!

Înainte de a apuca să mă gândesc, am răspuns:

– Da’ harnică!

Colega a plecat, iar eu am rămas cu mopul și cu gândurile mele. 

Mi-am dat seama că acea replică, era xerox după ce o auzeam spunând pe mama mea în copilărie. Mama nu știa foarte bine să primească un compliment sau să accepte o laudă.  Fără excepție, dacă cineva o lăuda, minimaliza acea apreciere. Iar dacă lauda făcea referire la hărnicia ei, replica era, indubitabil: da’ harnică!

Și iata-mă-s, la 40 de ani, cum am moștenit, fără ca măcar să-mi propun, ceva aiurea până la urmă.

Am moștenit de la mama mea si lucruri faine, fără îndoială. Am văzut-o de nenumărate ori remarcând si spunând altora ce e frumos în ei. Și guess what? Asta fac și eu, la rândul meu.

Mama avea un principiu: nu ieșea din casă fără să se rujeze! Iar eu , de asemenea, nu ies nici să duc sacul de gunoi fără să mă rujez:))). Iar în trusa mea de cosmetice, rujurile sunt numeric superioare oricărui alt produs cosmetic!

Moșteniri, așadar… E fain să le conștientizăm si să le păstrăm pe unele, să renunțăm la altele…

 

 

19 februarie 2017

Me before you

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 10:41 pm

De ceva vreme imi doream sa ma uit la filmul Me before you. Multi prieteni am vazut ca se uitasera la el si mi-a starnit curiozitatea, mai ales ca majoritatea pareau incantati de el.

Eee! Nu sunt critic de film, nu ma erijez intr-unul, dar pot spune ca sunt dezamagita. Un tip foarte fain traieste o tragedie si ramane paralizat. Apare o ea, angajata de mama lui sa-l ingrijeasca. Ea e simpatica, nu are cum sa nu devina simpatica.

La scurt timp ea afla ca el a optat pentru eutanasie, dar le-a promis parintilor lui sase luni.

Indragostindu-se de el, ea face tot ce-i sta in putintasa-l faca sa se razgandeasca. El se indragosteste de ea, dar nu renunta la ideea cu eutanasia, pe care o si pune in practica finally. Nu inainte, desigur, de a fi super generos fata de ea si de a-i oferi o independenta financiara care sa-i dea acces ei la o viata mai buna.

Am relatat grosso modo actiunea. Filmul e fain , cu scene faine, cu decenta maxima, lacrimogen pe alocuri.

Dar m-a lasat cu un gust amar fiindca promoveaza ideea ca viata e o alegere. Daca ti se intampla o tragedie, poti opta sa renunti la viata. E dreptul tau. Pai cum?!

Cred ca singura crestina din filmul asta e mama fetei, care ii spune la un moment dat acesteia sa stea departe de situatia asta, ca eutanasia e crima. Dar desigur ca realizatorii filmului au introdus astfel replica asta, incat cea care a rostit-o sa para o persoana incuiata si obtuza la minte.

Soooo… Filmul asta a prezentat eutanasia ca pe ceva dragut, bun, generos. Ceea ce mi se pare fundamental gresit. Au imbracat in haine frumoase o minciuna, ca sa o vanda ca adevar.

Deci, dezamagita!

 

28 decembrie 2016

Cum i-ar privi?

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 10:23 pm

Sunt inconjurata zilnic de copii. Copii mari si mici. 

Am stat acuma seara si m-am intrebat cum i-ar privi oare Domnul Isus? Cum S-ar purta El cu ei, ce ar considera El ca e important.. . Oare cu cata incantare S-ar uita la ei, stiind ca in fiecare dintre ei salasuieste asa o mare valoare , pusa de Creatorul lor in ei? Oare ar considera important sa le stearga mucii? Sau daca unul din ei si-ar exprima dorinta sa invete o litera, i-ar lasa pe ceilalti noua,  ca sa se ocupe de cel dornic sa invete? Cum i-ar invata respectul, recunostinta? 

Cum S-ar purta cu ei cand plang? Sau cand sunt obraznici? Sau cand se simt singuri? Cum i-ar binecuvanta? Cand I s-ar adresa toti deodata:), ce ar face El? 

Intrebarile astea devin tema de casa pentru mine. Sper sa primesc, pe rand, raspunsuri la ele… 🙂

 

 

17 decembrie 2016

Asteptand

Filed under: lia crisan — liacrisan @ 12:56 pm

Cum sa va zic? Nu-mi place perioada asta din an, nu-mi place goana prin magazine si aglomeratia de acolo, nu-mi place ca oamenii isi fac cadouri de musai, nu-mi place…

Nu-mi place ca inca se mai invata poezii cu Mos Craciun (!), nu-mi place ca oamenii posteaza poze cu pomul de Craciun, nu-mi place nici ca cei mai spirituali posteaza faze cu „reason for the season”. Nu-mi place nici activismul religios din zilele astea.

Asa ca mi-am dezactivat facebook-ul de pe telefon (da, ma puteti felicita!), mi-am descarcat cartile Micul print a lui Exupery, Daruind vei dobandi a lui Steinhardt si am inlocuit cu ele privitul pe facebook.

Am cumparat albumul de colinde al Amaliei Decean si il ascult.

Incerc sa chem linistea in sufletul meu. Sa pot pricepe Nasterea Domnului. Dincolo de zgomotul din jurul meu, vreau liniste in mine. 

Chiar, oare daca ar fi pe pamant, cum ar sarbatori Sarbatoritul zilele astea? Buna intrebare, nu? 🙂

24 noiembrie 2016

M-am plimbat ieri

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 3:14 pm

M-am plimbat ieri și m-am gândit că pentru toate neajunsurile din caracterul meu aș putea găsi scuze, pentru toate greșelile mele aș putea găsi justificare, pentru toate răutățile mele ar fi ușor să găsesc motivații. Familia de proveniență, tatăl meu, condițiile, boala mamei mele, nepăsarea și indiferența unora, egoismul altora… Scuze valabile, de altfel, dacă n-ar exista ceva. Sau Cineva: Domnul Isus Hristos. La Cruce, acolo toate justificările mele, toate scuzele, toate motivațiile pălesc. Toate introspecțiile devin nevalabile.

 Acolo e El. Și de acolo nu mai sunt eu, ci e El în mine. Așa că-mi strâng victimizările și scuzele pentru orice păcat sau răutate sau rană sau eșec. Le pun acolo, la Crucea Lui , le las acolo. Și mă ridic să-mi trăiesc viața.

Îmi asum viața. Luând responsabilitatea pentru ea și nefiindu-mi teamă să fiu reală. Cu El, cu mine, cu cei din jur.

14 noiembrie 2016

Despre sigurantze :)

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 4:29 pm

M-am gandit. 

Ma simt mai in siguranta daca am cardul la mine si am ceva bani pe el. Ma simt mai nesigura daca nu am cardul la mine sau daca e gol.

Ma simt mai in siguranta daca oamenii sunt amabili cu mine, imi zambesc. Ma simt mai nesigura daca nu ma saluta sau daca se uita incruntati la mine.

Ma simt mai in siguranta daca sunt sanatosi copiii. Ma simt mai nesigura cand copiii sunt bolnavi.

Ma simt mai in siguranta cand sunt apreciata. Ma simt mai nesigura cand sunt criticata.

Ma simt mai in siguranta cand… As putea continua la nesfarsit.

Dar m-am gandit ce inselatoare sunt sigurantzele astea.

Si m-am intors spre singura siguranta, care e, pentru fiecare dintre noi, Dumnezeu. El nu depinde de carduri, de zambete sau de amabilitati. Si daca imi fac din El loc de refugiu, nici eu nu o sa mai depind asa mult de altceva sau de altcineva decat de El. 

El promite si odihna celor ce-L fac siguranta lor. 🙂

23 mai 2016

Dependențe si similitudini

Filed under: Uncategorized — liacrisan @ 5:21 am

„Faptul că atâtea fiice cu părinți alcoolici dezvoltă dependență de dulciuri se explică prin identitatea aproape perfectă a strucurii moleculare a zahărului rafinat și a alcoolului etilic. Zahărul rafinat nu este un aliment, el este un drog. Nu are nici o valoare nutritivă, doar calorii inconsistente și poate modifica sever compoziția chimică a creierului, fiind pentru multe persoane o substanță ce creează dependență.”

 Robin Norwood- Femeia care iubește prea mult

« Newer PostsOlder Posts »

Blog la WordPress.com.