Pilot.

Ei, trebuie să recunosc: la cât sunt de anemică nu am nici o şansă să devin vreodată pilot. Mai demult, când am mers cu avionul, a fost o turbulenţă şi n-am fost prea bucuroasă. Deci nu, nu mă fac pilot de avion!

Dar un soi de pilot sunt şi eu. Să vă lămuresc.

Noi avem, din când în când, musafiri. Nu foarte des, dar nici foarte rar. Dat fiind că cei dragi nouă locuiesc în alt oraş, cel mai adesea cei care ne vizitează stau o zi, două la noi. Eu mă bucur de numa numa de fiecare dintre ei, fiindcă sunt oameni dragi sufletului meu. Dar se întâmplă un fenomen. Încerc să gândesc lucrurile, meniu, alte faze şi pur şi simplu, intru pe pilot automat. Adică sunt centrată pe a face, pe a ieşi lucrurile ok, astfel încât pierd elementul relaxare. Mintea mea lucrează în permanenţă, gândeşte ce mai trebuie făcut, etc. Ca un pilot automat.

Şi-mi pare rău că e aşa.  Aşa că următorul meu ţel e să stau liniştită cumva, chiar dacă voi face tot ce e de făcut.

E, presupun că n-aţi prea înţeles ce-am vrut să zic. dar nu voi sunteţi de vină, ci ora târzie la care scriu articolul ăsta şi oboseala mea.

Am avut musafiri:).

 

 

V-aţi întors?

V-aţi întors la ale voastre, după sărbătoarea Învierii?

Eu m-am întors la munca mea rutinată, adică zilnică. Parcă vinerea mare sau duminica învierii sunt departe, deşi n-au fost demult celebrate. Ei, dar am o mare bucurie, dragii mei, deep inside! Că Isus va reveni! Şi că El acuma ne pregăteşte un loc, unde-i va duce pe toţi ce sunt ai Lui! Mare promisiune! Mare treabă, nu-i aşa! E o bucurie mare pe sufletul meu din cauza asta!

La asta mi-e gândul, în asta îmi spun nădejdea!
Isus e cel mai tare! El Îşi va ţine toate promisiunile făcute! Ieee.

Eu. La 60.

Deci… dacă îngăduie Domnul să trăiesc până pe la 60 de ani, m-am gândit cum aş vrea să fiu.

Desigur, cu cât monoglutamat îngurgităm, va fi o minune să supravieţuim până la 60, 70, dar oricum…

Aş vrea la 60 de ani să nu-mi pierd disponibilitatea de a învăţa de la cei mai tineri şi să nu dau sfaturi. Ştiţi, sfatologia asta e o boală grea la români. Toţi suntem gata să dăm sfaturi oricând, tuturor. Iar eul nostru nicicând nu e mai gâdilat decât atunci când, hopa!, apare situaţia de a da sfaturi. Am suferit şi eu cândva de sfatologie, dar m-am lecuit. Sper!

La bătrâneţe oamenii cred că le-au trăit pe toate şi în jur de 60 de ani şi peste, apoi numai sfaturi ar da! All day loong! Da, e adevărat că au o experienţă de viaţă, care e o mare comoară. Dar tot se mai poate învâţa câte ceva! Părerea mea!

Aşadar, aş vrea să-mi păstrez optimismul la 60, să fiu dispusă să mai învăţ, chiar şi de la tineri, să mai fac duş ( că şi asta se mai uită la bătrâneţe). Nici nu-s multe, nu?

Să aveţi o sâmbătă senină, în care să învăţaţi ceva bun! Numai bine! Tuturor:).

Guest post – Adi C.

Dragii mei,

am bucuria să găzduiesc, pentru prima dată, un guest post. E semnat Adi C.  și e de actualitate. Enjoy! Și cugetați. (Dați clic pe document pt a-l vedea!)

Babă în devenire!

Momentul în care nişte fete din vecini, eleve de liceu, m-au salutat cu “Săru mâna!”, am început să realizez că sunt o babă în devenire )).

Desigur că le-am zis să-mi spună “Servus”, dar tot m-a uimit. Înseamnă că ele mă percep, la cei cam 17 ani ai lor, ca fiind o doamnă demnă de “Săru mâna”. Adică babă, nu?

Cam aşa cu mine! În rest mă tot pregătesc să scriu ceva ce mi-a vorbit din Scriptură, dar tot amân, fiindcă sunt cam obosită, în general.

Bunul simţ şi cu mine!

Dragii mei,

îmi place să cred că bunul simţ şi cu mine suntem în relaţii destul de bune. Adică mă consider un om cu bun simţ. Aşa că atunci când chiar realizez că nu prea am ce spune într-un domeniu, aleg să tac din gură pur şi simplu.

În această ordine de idei, m-am hotărât să nu mai scriu nici o reţetă la rubrica ” Reţeta săptămânii”, fiindcă, oricum, nu sunt, n-am fost şi nu voi fi o persoană creativă în arta gătitului. Aşa că o să tac în direcţia asta şi o să mă inspir de alţii care sunt mai dăruiţi decât mine, care au ceva de spus.

În luna martie a luat naştere un nou blog, care mie îmi place de numa numa. E exact pe tema artei culinare. Are un conţinut şi un design de calitate, vi-l recomand din toată inima. Eu însămi intru des ca să mă mai inspir ce să fac de mâncare. E vorba de www.rozealb.com. Intraţi şi ştiu că vă veţi convinge singuri.

Enjoy! Eu azi vreau să fac reţeta numită “Mălai” de pe blogul sus amintit!

Filipeni 4.6-7.

Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.

                                                      Filipeni 4. 6-7

Domnul va purta de grijă!

Dragii mei, în ziua de Crăciun am auzit două predici şi mi-au plăcut amândouă.

Una, spusă de vorbitorul meu preferat:), despre cum ar fi arătat lumea asta dacă Domnul Isus nu S-ar fi întrupat şi n-ar fi murit pentru noi! Brrrr! Imaginaţi-vă numai: am fi fost împărţiţi în neamuri şi iudei!!! Fain mesajul şi provocator în a fi recunoscători pentru ce a făcut El pentru noi!

Al doilea mesaj, din Matei 1, despre naşterea Domnului. La acesta m-a impresonat altceva: cât de minuţios, de perfect , a gândit Dumnezeu toate lucrurile, toate aspectele în ce priveşte naşterea Domnului Isus şi protecţia Lui faţă de cel rău, care căuta să-L omoare! Un singur exemplu, cu magii. Aceştia erau păgâni, ghicitori despre care Dumnezeu a zis clar în Cuvântul Său că sunt o urâciune pentru El. Dar i-a folosit în planul Lui minunat. Magii aceştia erau oameni cu influenţă, dacă ei afirmau ceva, erau crezuţi. Dovadă că Irod i-a crezut. Astfel, El i-a folosit ca să facă cunoscută tuturor întruparea Fiului Său.

Magii aceştia erau şi bogaţi. Ei au adus daruri scumpe pruncului: aur, tămâie şi smirnă. Pe lângă semnificaţia simbolică pe care aceste daruri o au, cred că ele au reprezentat resursele materiale cu ajutorul cărora Iosif, Maria şi Isus au putut fugi în Egipt. Altfel de unde să fi avut ei, oameni modeşti, resurse financiare pentru o călătorie aşa de scumpă cum a fost cea spre Egipt!

Mi-am dat seama că atunci când El are un plan, El poartă de gijă! Ce extraordinar!

Acelaşi lucru l-o fi înţeles acel bătrân, care a urcat munteele Moria, cu fiul său. Parcă văd uimirea sfântă a lui Avraam, când a văzut berbecele în tufiş şi a exclamat cu tot sufletul lui: YEHOVA IIRE!

Aceeaşi reverenţă plină de recunoştinţă o avem şi noi când Îl vedem intervenind în vieţile noastre în momente dificile, când toate puterile noastre de a găsi soluţii sunt zero.

Ce Dumnezeu măreţ! Ce extraordinar că nu ne lasă! Ce gând încurajator pentru a porni în noul an, nu-i aşa?

Pentru mine El e Yehova Iire! Aşa Îl cunosc eu.

P.S.:

A, și vă rog evitați rugăciunile de gen: ” Doamne, să Te naști din nou în inimile noastre../sau ale altora…”

Sună poetic, admit!, dar sunt incorecte d.p.d.v. teologic.

S-a născut atunci și ajunge. Pentru toți.

El a ales…

Zilele astea, ca orice creștin, m-am gândit mult la Domnul Isus, la familia în care El S-a născut.

Așa mult mă bucur că Dumnezeu a ales să Se nască într-o familie de nivel mediu, din punct de vedere social și material!

Iosif era dulgher, nu era tâmplar, meserie pe care de altfel, a exercitat-o și Domnul Isus în tinerețe. Nu e o meserie ușoară, e de lucru cu lemn și fier acolo! Cred că destul de tânăr Isus a rămas orfan de tată. Știm că la 12 ani avea tată, dar la 30 deja Iosif murise. A cunoscut statutul de orfan și a muncit să-Și ajute familia.

Mi-a fugit gândul la mama Lui, la Maria. Eu cred că a fost o femeie deosebită, chiar dacă nu o ridic la rangul de sfântă. Ce viață a avut! Ce curajoasă a putut fi, să accepte sarcina de la Duhul Sfânt, ridicându-și asupra ei toate bârfele și chiar riscul de a fi părăsită de logodnicul ei! Ea nu avea atunci toate datele, nu știa că Dumnezeu Însuși Se va îngriji să-i dea un soț! Eheheh, asta da ascultare de Dumnezeu!

Sau momentele de mai târziu, când Domnul Isus Și-a început lucrarea și a fost așa de extraordinară presiunea fariseilor și a preoților! Ce-o fi fost în inima ei de mamă?! Câtă tulburare o fi fost în familie, încât până la urmă au venit frații Lui să-L caute și să-L cheme acasă!

Tot gândindu-mă la aspectele astea, am tras o concluzie îmbucurătoare: El a ales să Se nască într-o familie cât se poate de imperfectă, adică de normală. Atâta mă bucur de faza asta! Până la urmă nici El n-a avut familia perfectă, n-a trăit deloc în puf, n-a fost scutit de probleme, chiar și până Și-a început lucrarea.

Cred că o să auziți destule predici și mesaje despre cum să vă pregătiți pentru a sărbători Nașterea Lui. Nu mai adaug eu una! Dar poate e încurajator și pentru voi, cum a fost pentru mine, gândul ăsta că El a ales să Se nască într-o familie modestă, obișnuită!

Fiți binecuvântați!