Lately…

Nu ştiu de ce azi tot am impresia că e sâmbătă. Deşi ştiu că e marţi .

Ei, să vă pove ce-am mai făcut eu în ultimul timp, adică lately…

Păi cam aşa: am făcut un tort rustic, foarte simplu de făcut şi foarte buuun. Reţeta o găsiţi, desigur!, pe blogul Gătesc cu drag! :http://rozealb.com/?s=tort+rustic+cu+mere. Puteţi încerca şi voi, e minunat!

Apoi… imaginaţi-vă: mi-am regăsit pe FB foşti colegi de liceu şi o fostă prietenă din copilărie!!! Daaaa. Aşa că, orientată fiind eu spre oameni, e de prisos să vă spun că am stat cu ochii în calculator, holbându-mă la poze all day loooong. Acuma mi-am revenit şi revin la normal life, dar m-am melancolizat tot văzând fotografii cu oameni care au făcut odată parte din viaţa mea. Eeee! Interesant de văzut pe unde e acum fiecare… Unii arată ca în liceu, alţii par chiar mai tineri. Mi-aş căuta şi ceva colege de facultate, dar, din păcate, nu le mai ţin minte, aşa că …

A, şi mai citesc o carte frumoasă, bibliografică, despre o femeie care a suferit mult pentru Hristos şi care şi-a dezvoltat o  bogată viaţă interioară de rugăciune. Inspiraţional! O să vă scriu despre asta mai pe larg, sper!

Să nu uit! V-am spus că mă rog des pentru prietenele mele gravidutze . Ei bine, două dintre ele au născut deja doi băieţi voinici, au avut naştere naturală, extrem de uşoară!!! Ieee! Slavă Domnului! Sunt bucuroasă pentru ele:).

Fiţi binecuvântaţi de Singurul ce dă binecuvântare peste noi! 

Sărbătorind…

Sunt absolut sigură, de aia nici nu vă mai întreb! Sunt sigură că v-aţi întrebat măcar o dată în viaţă oare cum se vede pământul ăsta aglomerat din perspectiva Lui, a Creatorului. Cum ne vedem noi, oamenii ce îl populăm. 

( O paranteză: mai demult atîtea predici am auzit cît suntem noi de mici în comparaţie cu măreţia Lui, încât aveam impresia că El ne vede pe noi ca pe nişte furnici. Mici, mici . Nimic mai fals, desigur!)

Ei, dar mă gândesc: oare cum ne vede El, cum Îi place Lui să fim? Sfinţi, curaţi, în Hristos.

Dar ca Tată, cred că Îi place să ne vadă şi bucuroşi. Bucuroşi de El, în primul rând!!! Bucuroşi că avem privilegiul ăsta de negândit să fim în legătură cu Creatorul universului, cu Cel ce nu Se aseamănă cu nimic şi nimeni!  Un părinte e super încântat când vede primul zâmbet al pruncului lui. Eu cred că El vrea să ne vadă mulţumiţi cu ce ne dă El, dar mai mult decât atât.

Prezenţa Lui să genereze bucurie în noi. Nu o prosteală generală, ci acea pace profundă că ştim în Mâna Cui ne aflăm. Nu să râdem fără motiv sau să ne prefabricăm un zâmbet fals. Vorbesc de acea bucurie lăuntrică, adâncă, ce nu o au decît cei născuţi din nou, cei ce ştiu încotro se îndreaptă.

Bucuria asta se vede, se simte, se transmite celorlalţi fără cuvinte multe. Şi generează sărbătoare.

Mulţi asociem sărbătoarea cu mâncare bună, cu oameni faini în jur, cu vorbărie…   Mai nou o asociez cu prezenţa Lui…  Atât.

Motivul sărbătorii e El, iar cum El e cu noi în fiecare zi, în fiecare zi să trăim sărbătorind…

Oameni de nota 10! – :)

Vă spun drept: eu nu prea ţin minte împrejurările în care mi-am cunoscut prietenii. Adică ziua, ora, anotimpul.

Dar când l-am întâlnit pe el ţin minte. Ziua, anotimpul, locul, dacă fac un efort poate şi ora… Atunci n-am vorbit prea multe. Dar am recuperat ulterior şi… continuăm să recuperăm!

A devenit cel mai bun prieten al meu, împărţim multe şi cred că am ajuns să-l cunosc destul de bine. Dar mai sunt multe de descoperit. Oricum, e omul care m-a influenţat în cea mai mare măsură.

Îl admir din toată inima fiindcă:

♥ iubeşte Adevărul. Îl iubeşte pe Isus Hristos şi de dragul Lui iubeşte şi adevărul. E foarte atent să rostească mereu numai adevărul.

♥ e născut din nou. Poate unii nu sunteţi familiarizaţi cu termenii ăştia, dar în viaţa lui a existat un moment de macaz, un moment când a ales să facă parte din Împărăţia lui Dumnezeu.

♥ e integru. Nu suportă ideea de compromis, de jumătate de măsură.

♥ nu e diplomat: nu spune oamenilor ce ar vrea aceştia să audă, ci le spune ceea ce trebuie să le spună.

♥ nu urmăreşte popularitatea, nu-l interesează să fie în centrul atenţiei celorlalţi. Pentru el centru e Hristos.

♥ are o credinţă simplă şi touşi aşa de mare. Îl crede pe Dumnezeu pe cuvânt, nu se îndoieşte că El îi va purta de grijă. Lui şi familiei lui.

♥ nu-l interesează respectabilitatea, să fie bine văzut de oameni. E frământat însă permanent să fie văzut bine de Dumnezeu.

♥ când alţii îl judecă, nu-şi apără dreptatea. Nu împroaşcă în jur cu noroi.

♥ urăşte bîrfa.

♥ e un soţ şi un tată aşa de fain! E în stare să inventeze sute de poveşti, spre deliciul copiilor lui.

♥ iubeşte Scriptura, o studiază şi o împărtăşeşte şi altora.

♥ e polivalent: repară orice lucru, dar şi pictează, cântă la diferite instrumente, dar mai şi compune versuri sometimes.

♥ e deschis la schimbare în orice domeniu din viaţa lui în care observă nevoia de schimbare.

Ei, aş putea continua… V-am spus că-l cunosc destul de bine . Dar mă opresc aici, îl declar un om de nota 10, mă bucur de el şi îi spun şi

                                                          LA MULŢI ANI!            de ziua lui.

Cu multă dragoste, desigur!

Ziceri ce-mi plac!

” Cunoaşterea inimii, minţii şi a caracterului lui Dumnezeu va vindeca compromisul şi instabilitatea noastră şi ne va motiva spre dreptate şi o pasiune sfântă. Cunoaşterea personală, experimentală a lui Isus va alimenta pasiunea şi râvna. Va pune capăt neodihnei şi nemulţumirii noastre. O nouă profunzime a intimităţii cu El va alunga plictiseala şi ne va capta inimile. Doar o fărâmă din El… ” (Mike Bickle, Pasiune pentru Isus)

Cazare benefică.

Zilele astea m-am gândit la Iona. Vă amintiţi de el? Tipul acela depresiv de felul lui, care a crezut că poate fugi, se poate ascunde de Dumnezeul cel viu!

Povestea lui o găsim în Biblie, în Vechiul Testament. E o carte scurtă care-i poartă numele.

Păi a fost aşa… Dumnezeu l-a ales pe Iona ca să-l trimită la Ninive, o cetate imensă, să-i avertizeze pe locuitorii ei că vor muri toţi dacă nu se vor pocăi. Adică dacă nu vor renunţa la un stil de viaţă plin de păcat.

Practic, Iona trebuia să se plimbe toată ziulica prin cetatea asta şi să strige cât îl ţineau plămânii mesajul lui Dumnezeu. Deloc comod, nu-i aşa? Deloc convenabil… Ca să nu mai adăugăm faptul că în eventualitatea în care ninivenii s-ar fi pocăit, Dumnezeu ar fi anulat pedeapsa, iar Iona ar fi părut poate, cam… fraier.

Şi cum Iona ţinea cât de cât la imaginea lui, şi-a făcut planul… perfect: s-a hotărât să fugă de Dumnezeu! Îhî! Vroia să rămână un om respectabil, ca noi toţi de altfel:). ( http://liacrisan.wordpress.com/2011/12/29/respectabilitatea-asta/)

Dis de dimineaţă a mers să-şi cumpere bilet pentru Tars, oraş diametral opus faţă de Ninive! Deştept băiat Iona ăsta, nu? Creativ, de altfel.

La toate s-a gândit el, mai puţin la cine e Dumnezeu. Aşa că El a intervenit în viaţa lui Iona, a trimis o furtună năprasnică pe mare, iar marinarii l-au aruncat pe Iona direct în mare când au înţeles că din cauza lui venise năpasta peste ei.

Dumnezeu l-a salvat pe Iona din mare şi i-a asigurat cazare de 5 stele în burta unui peşte mare. Acolo confort! Burta peştelui s-a dovedit cel mai bun loc pentru omul nostru, fiindcă acolo şi-a venit în fire şi s-a hotărât să-L asculte, finalmente, pe Dumnezeu şi să meargă la Ninive.

Ninivenii s-au pocăit, Dumnezeu i-a iertat, iar Iona a juns iar în amărăciune şi depresie. Mă întreb: oare ar fi preferat să moară toţi cei din Ninive numai să nu aibă el imaginea şifonată? Nu ştiu. Cert e că nu s-a bucurat deloc că oamenii ăia s-au pocăit.

Habar n-am ce a înţeles sau ce nu a înţeles Iona din toate astea. Depresia din finalul cărţii îmi cam spune că n-a înţeles foarte multe din planul lui Dumnezeu.

Noi de multe ori suntem răutăcioşi faţă de Iona. Îl judecăm, cum am făcut şi eu acum. Predicile îl dau ca exemplu rău. Nu am auzit despre multe familii care să-şi numească băieţii Iona. Alte nume sunt populare, Iona mai puţin.

Dar dacă suntem sinceri ne asemănăm aşa de mult cu el! Ne credem aşa de multe ori cu 5 minute mai deştepţi ca Dumnezeu, nu înţelegem planul Lui şi ne făurim noi planuri de capul nostru. Iar atunci când nu se împlinesc, musai sfârşim în tristeţe sau depresie.

biROcraţia

N-o să zic nimic nou azi.

Zilele trecute, cred că ieri mai exact, am avut de mers la CAS. Pentru neiniţiaţi: Casa de asigurări de sănătate, cred că.

Ioooooiii! Apoi de cîte ori tre să merg pe acolo spun nişte rugăciuni puternice înainte. Fiindcă întotdeauna acolo sunt cozi şi întotdeauna după ce stai la o coadă imensă şi ajungi la ghişeu, musai, dar musai îţi lipseşte vreun act! Şi o iei de la capăt!

Ei, ieri a fost surprinzător de fain. Era coadă, dar am nimerit la un ghişeu unde funcţionarul nu era urâcios şi am reuşit să rezolv ce aveam de rezolvat. În timp însă ce stăteam la coadă, am fost martoră, fără să-mi propun, la comportamentul unei alte funcţionare. Ei! În primul rând vorbea tare cu clienţii, de parcă toţi cei de la ghişeul ei sufereau de un grad oarecare de surzenie. Apoi, a fost imposibil să nu sesizez satisfacţia ei, când, vreunul care ajungea la ghişeul ei, după ritualul de stat la coadă, avea un act lipsă! Ca să nu mai adaug că vorbea cu toţi la persoana a doua singular, indiferent de vîrsta sau statutul social la persoanei. Halal!

Aşa că m-am întrebat de ce unii funcţionari publici din RO sunt aşa de urâcioşi. Că birocraţia e imposibilă, înţeleg! Dar de ce să se mai adauge la năcazul bietului om stresat să adune acte şi comportamentul inadecvat al funcţionarului de la ghişeu?! Nici nu mă mir că suntem aşa stresaţi şi nu ştim zâmbi, noi, românii.

 

 

Cuvinte ce nu pier!

După multă vorbăreală din partea mea, vreau să pun şi ceva din partea Lui. Mult mai preţios decît orice aş zice eu vreodată!

Căci nu avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.
 Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. ( Evrei 4.15,16)

Spun drept…

Imaginaţi-vă! Neavând tembelizor în casă, n-am avut habar de mitingurile din ţară! Am aflat azi de ele, de tot ce se întâmplă prin ţărişoara noastră… Ei, am aflat de legea sănătăţii.

Vă spun drept, nu o cunosc prea bine şi nu pricep care-i miza ei. 

Ce am înţeles eu e simplu! Dacă va fi promulgată, ecuaţia e simplă şi extrem de cinică :

- dacă ai bani şi te îmbolnăveşti mergi la medic

- dacă n-ai bani şi te îmbolnăveşti mori liniştit acasă!

Uf! Nici Salvarea n-o vei putea chema dacă nu vei avea 15 ron în casă! Halal! În nici o ţară nu e aşa.

Aşa că mărturisesc, nu mai am nimic împotrivă să fie dat jos de la putere orice politician care şi-a dat girul pentru aşa o lege.

” Nu-i ploblemă !”

No, păi să ştiţi că brioşele pe care am încercat să le fac aseară n-au prea ieşit! N-am ştiut că în fiecare formă de brioşă trebuia să pun compoziţie doar jumătate, fiindcă se umfla. Aşa că dragele mele de brioşe au dat peste… bine de tot! La gust au ieşit bune, dar aspectul…vai şi-amar ))! A, şi le-am şi ars un pic.

Oricum, am copt vreo 2 ture, iar cele din tura a doua au fost simţitor mai reuşite.

Însă nu m-am descurajat, sunt optimistă în general, aşa că voi proceda ca şi cu sarmalele: exersez până ies super bune.

Şi vorba prietenei mele de 3 ani: când face vreo prostiuţă, declară cu candoare, dar şi cu convingere interioară:) :

” Nu-i ploblemă! “

Barbie!

Ei, tocmai mă pregătesc să fac nişte brioşe. Reţeta o găsiţi aici:

http://rozealb.com/meniu-de-petrecere/lilys-fanta-muffins/. Vă scriu mâine, cu ajutorul Domnului, dacă mi-au ieşit sau nu .

De curând am dat peste o revistă cu Barbie! O ştiţi? E personajul acela de desene animate, fata blondă, cu părul musai lung şi strălucitor, cu nişte măsuri corporale imposibil de atins de o femeie cât de cât normală şi sănătoasă!

O, dar Barbie n-a rămas numai un personaj de desen. Nuuuuu! S-a dezvoltat o industrie întreagă în jurul ei, de la păpuşi, la haine de păpuşi, reviste, haine de fetiţe şi câte şi mai câte! Astfel, destul de rapid personajul ăsta a devenit model pentru copile de 3, 4 ani, care odată ajunse în preadolescenţă dau în depresie, fiindcă, desigur!, nu seamănă cu Barbie!

Dar cine e ea, de fapt? O fată interesată doar de shopping. Cel puţin aşa era prezentată în revista pe care am răsfoit-o. O fiinţă frivolă, populară, înconjurată de “prietene” la fel de limitate ca ea! Îmbrăcate toate la modă, desiguuuur!

Dragii mei, oare ce părinte normal la cap ar vrea ca fiica lui să aibă ca model un astfel de personaj. Eu una, în mod cert, nu! Şi ştiţi ce e nevoie ca o copilă micuţă să-şi facă exemplu din Barbie? Doar să fie expusă la imaginea ei! Atât! Fiindcă pruncii copiază mai rapid ca orice xerox din lume!

Aşa că, asumându-mi riscul ca voi să mă catalogaţi ca fiind “învechită” sau anacronică, vă spun direct că nu-mi place Barbie! Dar deloc! Şi nu e binevenită în casa mea!