Nu ştiu alţii cum sunt (vorba lui Creangă!), dar ştiu că noi, românaşii, tare mai suntem interesaţi de respectabilitatea noastră! Ce vreau să spun prin asta? Ne interesează taaaaare mult să fim percepuţi bine de cei din jurul nostru. Să gândescă ceilalţi despre noi că suntem oameni buni, oameni respectabili…
Cum testăm asta? Păi e simplu: care e reacţia ta atunci când cineva te vorbeşte de rău sau chiar îţi spune în faţă că are o părere rea despre tine, te critică? Îţi strică ziua, te indispune? Încerci să te aperi, să te justifici, să demontrezi că tu eşti un om buuun? Începi să vezi persoana aia într-o altă lumină?
Eee, dragii mei, dacă suntem sinceri cu noi înşine, toţi mai tragem nădejde să fim consideraţi respectabili. Eu cred că Singurul Care a fost imun la faza asta cu respectabilitatea, cu reputaţia, a fost Domnul Isus! De fapt, am adânca convingere că El a fost singurul om normal 100% de pe pământul ăsta anormal!
Noi, ceilalţi, mărunţii, toţi visăm, într-o măsură sau alta, să fim mari… să fim văzuţi bine de alţii. Consumăm energie, timp, idei, numai pentru asta… Şi chiar cred că nu merită. Îmi vine să râd de mine când mă surprind încercând să impresionez pe cineva… La ce folos? Singurul care trebuie să aibă o părere bună despre tine şi despre mine este Dumnezeu! Doar părerea Lui contează, doar părerea Lui trebuie să ne intereseze.
Biblia menţionează oameni despre care Dumnezeu a avut o părere bună. Citiţi epistola către Evrei din Noul Testament. Acolo se spune, în capitolul 11 versetul 5 că Enoh ” înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu”.
Sau Iov. Vechiul Testament. Dumnezeu a afirmat despre Iov: ” Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău”. Wow!
No, oameni de genul ăsta, ca Iov sau Enoh, ne fac de ruşine pe noi, creştinii secolului 21, care căutăm reputaţie…
REPUTÁȚIE, reputații, s. f. Părere publică, favorabilă sau defavorabilă, despre cineva sau ceva; felul în care cineva este cunoscut sau apreciat. ♦ Renume, faimă. [Var.: (înv.) reputațiúne s. f.] – Din fr. réputation, lat. reputatio, -onis.
De aia ne e frică să ne deschidem gura la evanghelizarea celorlaţi, ca să nu fim priviţi ca fiind habotnici…
De aia trăim vieţi patetice, ne îmbrăcăm ca să fim bine văzuţi, ne dăm peste cap ca pastorul să ne vadă bine şi copiii noştri să fie percepuţi ca fiind ok…
De aia ne chinuim să ne amenajăm case drăguţe…
Şi tot de aia pierdem esenţa: să fim bine văzuţi de El. Asta-i cel mai trist…
Desigur, puteţi spune spune că cele două merg împreună: a fi văzuţi bine de Dumnezeu, dar şi de oameni. Sau puteţi invoca Proverbe 22.1 : “Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie. “
Dar noi de multe ori inversăm lucrurile şi slava pe care ne-o dau oamenii devine , uneori, încetişor, mai semnificativă decât cea pe care ne-o dă Dumnezeu.
Măi, măi, respectabilitatea asta..!
